duminică, 29 septembrie 2013

Gânduri bune.

               Dragi bloggeri, această postare este una serioasă, dar și tristă, așa că vă rog să o citiți până la capăt!
                La mine în clasă este un băiat pe care îl cunosc de când eram foarte mici. Atât mamele noastre cât și noi doi eram prieteni buni!
                 Când am început școala, din motive neimportante am răcit relația cu el și am ajuns să nu ne mai vorbim!
                  Copilul e un geniu! A căștigat multe premii la diferite concursuri școlare și de dans, are zece pe linie... 
                  Dar iarna trecută s-a întâmplat ceva groaznic: a început să aibă niște dureri ciudate de burtă.
                  I s-a spus că are probleme cu aciditatea gastrică, așa că a renunțat la investigații, deși durerile persistau!
                  Așa a fost până ce s-a terminat școala! 
                  Însă în septembrie, la prima oră de dirigenție, diriga ne-a dat o veste groaznică: Ovidiu, colegul nostru, a stat toată vara în spital, de pe urma unei operații de apendicită!
                    Ce s-a întâmplat de fapt? Apendicele i s-a spart și în loc ca puroiul să se ducă în sânge și ca el să moară, a cangrenat organele din jur! Așa au ajuns doctorii să-i taie zece centimetri din colon!
                     Pe scurt, copilul ăsta a luat media 9,96 în timp ce se mucegăiau organele în el!
                    În momentul acesta, el are 28 kg. și nu poate să mănânce!
                    Acum, a aflat că are o boală instalată în organism deoarece în urma uneia din cele cinci operații a făcut o infecție!
                Ceea ce vă rog este să transmiteți cât mai multe gânduri pozitive către el, chiar dacă nu îl cunoașteți! Rugați-vă pentru el și poate, când veți fi și voi într-o situație de genul acesta, se vor ruga și alții pentru voi! Vă rog! Este doar un copil de 13 ani care nu merită tot ce i se întâmplă!
                  Vă mulțumesc anticipat,

                                        De la Bezea!
                

vineri, 27 septembrie 2013

SCHOOL:Replici legendare și bancuri cu VII A!

              Salutare, copchilași! Așa cum probabil vă puteți da seama din titlul postării, ce-ar fi să vă dezvălui câteva replici legendare și bancuri cu clasa VII A! (Dacă nu v-ați dat seama, vă sugerez să mergeți la un control!)
              Deci... Avem noi o profă de tehnologie super tare, care e de gașcă și ne lasă să facem ce vrem! Asta am avut de zis înainte să mă apuc de redactat!

1) Ce face copii mei? – Doamna de Tehno

2) Stai jos, patru cu datorie! – Doamna de Tehno

3) Frumusețe rară! ( unei fete căreia care chiar nu i se potrivește descrierea ) – tot profa de Tehno

4) Imnul clasei VII A: Noi suntem copii cuminți, spargem geamuri, ardem minți! –   colegii

5) Bancuri cu Vlăduț: 
        1) Vlăduț a economisit din bursă 1000 $ dar și-a cheltuit 500 lei pe shaorma!
        2) Vlăduț și-a păstrat banii de merdenele ca să-și ia Samsung Galaxy S4!

              Mda... Cam atât!
  
                                         De la Bezea
                             

joi, 26 septembrie 2013

Dacă ți-aș spune că te iubesc, ar trebui să te omor!

               No ce mai faceți? 
               Eu m-am gândit să fac o recezie și cu ce altceva să încep dacă nu cu Fetele Gallagher?
               Înainte de a începe cu recenzia, hai să vă arăt niște poze despre Fetele Gallagher:

1)

2) 

3) 

4) 

         Acum... Personajele principale sunt:

1) Cameron Morgan – Cammie – Cameleonul este personajul principal numărul unu.

2) Rebecca Baxter –  Bex este una dintre cele mai bune prietene ale lui Cammie și cel de-al doilea personaj principal.

3) Elizabeth Sutton – Liz este altă BFF de-a lui Cammie și un alt personaj principal.

4) Macey McHenry – Macey este cea mai nouă membră a grupului format din fetele  sus menționat și descendenta fondatoarei Colegiului Gallagher.

5) Mama lui Cammie – Și directoarea Colegiului Gallagher.

6) Joe Solomon – Profesorul de OpAcop (operațiuni sub acoperire), care pare să fie interesant chiar și excluzând aspectul său atrăgător.

7) Zach – Al doilea iubit al lui Cammie și... E complicat, dar veți vedea voi...

8) Josh – E mai mult personaj episodic, primul iubit al lui Cammie, din primul volum.

              Deci... Dacă ți-aș spune că te iubesc, ar trebui să te omor, de Ally Carter.

              Colegiul Gallagher pare să fie unul pentru fete răsfățate și pline de bani, dar adevărul e altul: Colegiul Gallagher este pentru genii.. În ale spionajului!
               Cammie Morgan este o elevă model a acestei școli, locuind acolo de mică, deoarece este fiica directoarei!
               În timpul unei misiuni de OpAcop, Cammie îl întâlnește pe Josh, un băiat... Interesant!
               Începe să se lege ceva între ei și astel, Cammie ajunge să se strecoare afară din campus, să cotrobăie prin casa și gunoiul lui Josh și să îl mintă că este o fată normală, fiind ajutată de Liz și Bex.
               Cammie se cupleză cu Josh, dar se despart în scurt timp, deoarece Cammie nu îl mai poate minți! Cu toate astea, în timpul unei alte misiuni de OpAcop, tipul o urmărește pe Cameron, crezând că e în perico și îi descoperă secretul!
                 În final, lui Josh îi este dat un ceai care îl face să uite tot ce a văzut, iar Cammie se întreabă dacă va mai putea iubi alt băiat.
   
      Notă: 10!!!

               Sper că v-a plăcut recenzia!
   
                                         De la Bezea!



               

duminică, 22 septembrie 2013

Ziua mai scurtă decăt noaptea

              Salutare!
              Nu știu câți dintre voi au aflat, dar ieri, pe 22 septembrie, a fost echinocțiul de toamnă! Ceea ce înseamnă că dormim mai mult! 


              Sunt puțin defazata! Asta trebuia să vă spun ieri!
              Sunt în pană de inspirație, așa că vă dau niște versuri noi compuse de eu:
              ' Rap-ul nu-i pentru oricine,
                Dar pentru ăia care e,
                Am toată stima și respectul
                Și le ofer aplauze! '

                 Nu știu dacă v-ați prins, dar toate versurile îmi aparțin si sunt doar fragmente de căntece!
                 Asta a fost pentru azi că a venit meditatorul la mate!
   
                                     De la Bezea!




Leapșă #2

              Hey, hey, hey! Ce mai faceți? Mă rog, îmi citiți blogul, dar pe lângă asta, în general? 
              Așaaaa... Știți voi leapșa aia, singura pe care am făcut-o și pe care i-am și dedicat-o lui Skilly? 
              Ei bine, a văzut și o bloggeriță, Googga ( sper că am scris bine -again- ) și a luat-o și ea! A dat niște răspunsuri super, deci m-am gândit să fac și pentru ea o leapșă!

1) Care este ultima aplicație / joc pe care ți l-ai descărcat?
         Un joc 'de groază', Eyes.

2) Care e aplicația / jocul preferat?
          Nu sunt sigură... Blogger nu neapărat pentru că pot să postez si de pe net. Aș putea să spun și despre We heart it, la fel! Cred că Smule:Magic Piano... Dar le adooor pe toate cele trei menționate!

3) Care membru al familiei te aprovizionează cu bani?
            Având în vedere că iau bursă, iar părinții mă ajută cu alte de-alea, cred că ar fii bunica. Da! Bunica!

4) Materia preferată, la școală:
            Limba română! Ar mai fii și engleza, dar am menționat 'la școală', unde nu-mi place profa... 

5) Închide ochii și gândește-te la ceva plăcut. La ce te-ai gândit?
             La toată familia mea, plus prietenii, stând la piscină la Rixos Sungate!

6) Ce vei face în viitorul apropiat și nu-ți place?
              Meditații la matematică.

7) Care e cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut?
              Sunt o persoană liniștită, dar cred că asta a fost când m-am dat cu parapanta!

8) Majoritatea colegilor tăi fac ceva și tu nu te alaturi. Ce fac ei?
                 Joacă Sticluța sau Fântânița sau Adevăr și Provocare ( care pentru ei e cam același lucru cu primele două variante ). Nu că nu aș fii acceptată, ci pentru că nu consider potrivit să mă pup cu toți fraierii care pică la sticluță! 

9) Ce folosești mai des: Mess-ul, Facebook-ul sau Twitter-ul?
              Pai nu am decât Mess, deci...

10) Ce îți place să faci în timpul liber?
              O să fiu sinceră cu voi: să citesc, să compun cântece, să scriu pe blog, dar de obicei prefer shoppingul! Aia e, n-ai ce să-mi faci, sunt o shopaholică!

          Asta e leapșa, dar vreau să vă mai arăt ceva: doi cai frumoși!


               Scuze că nu se vede prea bine! 

                                    De la Bezea

Pentru că...

              Măiiiiiii... Ăștia care îmi citiți acum blogul...  
              De câteva zile mă tot sâcâie ceva: o reclamă. Fac ce fac prin casă și cum toate televizoarele sunt pornite simultan, aud: 
      ' De ce să cumperi cafea de la noi? – Pentru că avem cea mai bună carne! '
      ' De ce să cumperi bomboane de la noi? – Pentru că avem cea mai bună carne! '
              Așa că, dragii mei, de ce să-mi urmăriți blogul? – Pentru că la Selgros avem cea mai bună carne!
              Logic, nu?


               Haideți să vă mai arăt alte chestii la fel de logice, pe care le-am găsit pe We heart it!


           Pe bune! Știe cineva să-mi răspundă fără să consulte vreo sursă se 'inspirație'?


               În cazul în care ați avut o copilarie tristă și nu știți prea multe despre acest personaj, el locuiește pe fundul mării! O.o


              Asta e cam la fel cu cea cu Fetița Powerpuff, doar că asta e mai ușor de explicat: ananasul e doar la exterior, iar în interior și construit pereți!



         
              No comment!

               Atât am avut de zis! Pa-pa!
           
                                      De la Bezea



              

I <3 music!


           

              I heart music... O nouă rubrică!
              Bună, micuț cititor! Ce mai faci?
              Așa cum probabil ți-ai dat seama ( ooooo, da! acum scriu la persoana a doua singular ), rubrica aceasta  este despre muzică! 
               Vreau să încep cu ceea ce cred  eu că e muzica...
               O modalitate de relaxare, un mod de a exprima sentimente și trăiri! Este ceva minunat!
            
               Acum, iată, o melodie care îmi place: Becky on the block – Becky G

http://m.youtube.com/watch?v=204RpkonU-s

                                              De la Bezea

sâmbătă, 21 septembrie 2013

***Trei dorințe***

              Salutare, dragilor!
              Am stat și m-am gândit ce să vă mai scriu... Și cam asta e tot ce a reușit să producă mintea mea în anterioarele cinci minute: trei dorințe!
              Nu știu pe câți dintre voi vă interesează, dar cu siguranță vă vizează pe toți!
              Deci.... Dorințe...


1) Să fie toată lumea fericită și sănătoasă până la 80 de ani! – Da! Chiar și tu, copilul / adolescentul / adultul dependent de blogosferă!

2) Să nu mai existe rău în lume! – Știu că e dorință de Miss Retardata 2013, dar chiar ar fii super să nu-ți mai fie frică de pedofili și traficanți de carne vie și multe alte porcării de-astea de care aproape nimănui înafară de mine nu-i mai e frică! :-))

3) Să aibă toată lumea la dispoziție o săptămână ( zi și noapte ) în care să primească pentru fiecare respirație câte o mie de euroi în mod misterious! – That would be epic!

                Da... Deci am dorințe bune, dar imposibil de realizat! 

                                     De la Bezea


vineri, 20 septembrie 2013

SixCruelHoursOfOurLives

               Hey, hey! What's up?  
               Păi eu m-am gândit să fac o rubrică despre ce se mai întâmplă la școală; pentru asta, trebuie să știți următoarele:
  I. Colegii despre care o să vă vorbesc cel mai probabil sunt:
1) Cristi  –  BFF-ul meu #1
2) Costi  –  BFF-ul meu #2
3) DoDo –  fostă BFF
4) Radu  – un băiat cu care mă înțeleg eu mai bine
5) Sorina – o fată pe care nu o suport / iubita lui Radu
6) Mihai   – Da....
7) Tăticu' – Pretenașul nostru
8) Vlăduț  – Grăsuț si Verde de drăguț

II. Nimic din ce voi spune nu va părea nimic altceva decât o parodie, având în vedere că eu nu pot să am același farmec!

III. Toate poveștile sunt adevărate

           Să trecem la... TREABĂ!

               La chimie, avem o profă surdă și oarbă, prin urmare, caterincă frate! Așa că, ora trecută s-au petrecut două chestii  bestiale! 
               Băi frate, colegul meu de bancă, Cristi, își ia la pachet, o hotbox de la KFC! Vă dați seama că abia a așteptat să fie centrul atenției și și-a scos mâncărica pe bancă chiar dinainte de prima oră, chimia! Se adună copii la banca noastră, de erau mai mulți colegi decât frimituri acolo! Se roagă ăștia de Cristi să le dea și lor o aripioară, dar el nu le dădea decât cartofi! Și când se termină și cartofii ( adică în vreo cinci secunde ) și pleacă prietenii noștri, Cristi se uită în cutie și face:
       — Ce copii idioți, ăștia mi-au mâncat și oasele! 
       După ce am făcut pe mine de râs la faza asta, intră profa și BFF-ul meu de colo:
       — Mi-a stricat mâncarea, nenorocita! O ucid! Zici că i-a pus Dumnezeu ochii-n cap cu praștia!
       Am râs și la asta, dar Cristi s-a mai cumințit. Pe la sfârșitul orei, se trezește Radu, ( care stă chiar în fața mea ) și începe să zică: Ieși acasă! , încercând să imite un idiot cu replica asta! Faza e că nimeni nu l-a oprit, pentru că profa nu auzea!
      
               Acesta a fost primul articol din rubrica SixCruelHourOfOurLives!
               O seară bună!

                                     De la Bezea!
       


Dragostea...

               Ce e dragostea, micuții mei amici?
               Ei bine, din punctul meu de vedere, dragostea e o tâmpenie! De ce? Pentru că e complicată! De ce ( again )? Pentru că, indiferent dacă sentimentele sunt reciproce, tot mai apar probleme gen 'e prea copilăros' sau 'nu mă merită'! 
               Pe bune! Cine spune că dragostea e simplă, nu știe ce e aia!
               Of, of, of! Scuze pentru postarea scurtă și dacă v-am plictisit, am vrut să zic doar că:
 

miercuri, 18 septembrie 2013

Super-bloggeri!

               Hi! Ce ce ce ce, ce mai faceți? ( replica à la Isabella ).
               Măi copchilași, după ce am văzut ce frumos a scris Skilly despre mine, m-am gândit să scriu și eu câte ceva despre bloggerii pe care îi admir!
               Păi, astea fiind spuse:
            Ce-am înșiruit,
            Hai s-o lăsăm ușor că am obosit! ( versuri din cântecul compus de mine, Suntem de domeniul viitorului! )
    
                Păi, propun să o luăm întâi pe Skilly, că e prima care îmi vine acum în minte:
                Uite că tipa asta îmi place! De ce? Pentru că scrie bine și, chiar dacă din a doua încercare, și-a format o părere bună despre mine! Skilly, suntem prietene! Ai niște bloguri super și ești o persoană cu (,) care simt că pot purta o conversație fiind eu însămi! Nu trebuie să fiu gen " nush dc el zc 'sta " sau prea pretențioasă! Bravo pentru toate realizările tale pe blog și pentru notele bune! Plus, succes în clasa a 8-a!
           O poză pentru tine:


                Bun, bun, bun!Ar mai fi și Raisa, pe care am cunoscut-o pe blogul lui Skilly! Haida! Așa facem! Deci... ( știți voi continuarea, dar nu vreau să stric farmecul aparte al iubitului și îndrăgitului nostru, Mo ) Raisa este un blogger super! Nu m-am conversat cu ea nici prin comentarii până acum, deci nu pot spune mai mult decât că o apreciez și să continuie cu blogul că e bine ceea ce face! Hai cu poza:


               Și ... Ultima, dar nu cea din urmă...  Lissa! Lissa... Respect! Super bloguri, super experiențe de viață, super fată! Go on! Atât am avut de spus! A! Da! Și poza:


              Culmea e că toate trei fetele sunt rockerițe, iar eu rapper ( prefer la masculin pentru că atunci când veți auzi că sunt ' The first Romania's female rapper! ' să fie un impact ).
               Deci da! Asta a fost postarea despre bloggeri pe care îi respect! 
                
                                      De la Bezea!





          
               

luni, 16 septembrie 2013

#1 Leapșa

               Ce faceți, copilași? What's new about you? Eeeeee, rime peste rime, că nu degeaba-s raper! Apropo de asta, ce ziceți de versurile astea din noul meu cântec:  Versuri nenumărate / Plus o coregrafie, / Egal... Cu ....... / Va cânta rap pe vecie!
               Pe ........-alea e porecla mea, cea din fostul profil blogger.
               Așaaaaaaa... Deci asta va fi o leapșă dedicată lui Skilly Hyytelo ( sper că am scris corect ), doar că o să răspund și  eu la întrebări:
     
   1. Care e cartea ta preferată?
            Toate volumele Gallagher Girls!
    2. Serialul la care te uiți dar la care nu vrei să știe cineva cunoscut că te uiți:
             Mireasă pentru fiul meu / Iubiri secrete ( nu ma judecați )
    3. Materia care iți place dar la care nu suferi profesorul:
             Engleză! Categoric!
    4. Inițiala numelui unui băiat pe care l-ai plăcut mereu măcar puțin, puțin de tot:
              A. ( IOOOI! Coincidență: chiar acum citesc Micuțele mincinoase! )
    5. Culoarea preferată de ochi?
              Verzi sau căprui.
    6. Locul preferat:
               Hotelul Rixos Sungate. Căutați-l pe internet. E în Turcia, Kemer.
    7. Numele primeii persoane din lista ta de contacte:
               Anca.
    8. Fructul preferat:
               Căpșunica... Da, serios!!
    9. Care este cântecul pe care nu ți-l poți scoate din cap?
                Momentan, cântecul din care am extras fragmentul de la începutul postării, care se numește 'For the haters'.
    10. Ceva ce ai găsit pe net și ți se potrivește: 
                 O poză cu un tricou pe care scrie: I'm only single because I'm too sexy for anyone! :-D

             Bine, păi desigur că nu doar Skilly poate folosi leapșa dar acum pe ea 'o am în vizor'!
            
                                         De la Bezea
                
               
            

duminică, 8 septembrie 2013

Top 5 aplicații

               Salutări, blogărime! Ce mai faceți? Eu una, m-am gândit să mai postez ceva!
                Deci, top 5 aplicațiile mele preferate ( printre care se află și jocuri ):

5. Minecraft ( nu am decât versiunea lite )


4. We heart it ( oi fi pus-o eu pe penultimul loc, dar e super, un fel de instagram )


3.  Sunt mereu Online pe mess, că doar e singurul site de socializare pe care am și eu cont!


2. Nu mă judecați pentru că Blogger e pe locul doi, e doar punctul meu de vedere!


1. Smule: Magic Piano este cea mai frumoasa aplicație! O iubeeeesc!


          Ei, scuze că am scris așa puțin, dar pozele spun mai mult decât cuvintele!

                                         De la Bezea






vineri, 6 septembrie 2013

^.^ Intro ^.^

               Heyy, blogări! Ce mai faceți? V-a fost dor de mine? 
               Probabil sunteți puțin nedumeriți de întrebarea mea, dar vă lămuresc eu imediat!
                Nu sunt la primul meu blog! Nici la primul cont blogger! Însă acum am mai rămas doar cu acesta. De ce? Pentru că am început mai multe bloguri și am sfârșit postând doar pe unul!
               Buuuun! Acum, haideți să ieșim din starea de seriozitate și să ne cunoaștem mai bine! 
               Am 13 ani și sunt mândră de asta! Nu folosesc în vorbire sau scriere șmecherii de genul "nush" când vreau să zic "nu știu" sau chestii de genul ăsta! Nici nu am facebook sau alte site-uri de socializare pe care mă poate contacta oricine!
               Blogul acesta va fi despre ceea ce simt eu și ceea ce mă interesează! Va avea mai multe rubrici, alese de mine, mai puțin sau mai mult originale! Nu mă aștept să vă placă tuturor și nici nu cred că îmi doresc! 
                Comentariile sunt bine venite atâta timp cât respectă singura regulă a blogului, cea de la poză: Fiți drăguți sau plecați!


                 În final, vă rog să iertați eventualele greșeli de scriere pe care le veți găsi pe parcurs!
                 
                                          De la Bezea